uram

urăm ce ne dorim unul altuia
urâm ce ne taie respirația
uram ce am lăsat în urmă

Trei timpuri într-un singur cuvânt. O singură diacritică te mută dintr-unul în altul. Iar a treia oară, când diacriticele cad de tot, ești liber.

Româna face ceva ce alte limbi nu fac. Așază urarea de bine, ura care strânge pieptul, și ieșirea din ură la o diacritică distanță una de cealaltă. Urăm. Urâm. Uram. Trei stări, trei poziții, același șir de litere. Cititorul care nu le distinge — pentru că nu le-a auzit niciodată — trece prin toate trei în clipa în care le citește.

Uram e imperfectul lui a urî. Imperfectul nu e doar timp gramatical. E stare încheiată. Ceva ce a fost real, a durat, și apoi a ieșit din prezent. Mâncam, citeam, urcam — toate spun: asta făceam, nu mai fac.

Uram e cuvântul prin care ieși din ură fără să negi că ai avut-o. Nu e iertare obligatorie. Nu e împăcare grăbită. Nu e *„hai să trecem peste"*. E recunoașterea simplă, gramaticală, că o stare a fost. Și că nu mai e.

Asta nu se face dintr-o decizie. Se face prin înțelegere. Nu poți să nu mai urăști pentru că ai hotărât asta. Poți să nu mai urăști pentru că ai înțeles ce făcea ura când o aveai, și odată înțeleasă, a pierdut puterea pe care i-ai dat-o fără să știi.

Trei intrări
urăm
cui îi urezi de bine, și cum se face asta când e adevărat
urâm
recunoașterea fără rușine a unei stări active
uram
ce am lăsat în urmă, și cum am știut că s-a încheiat

Piesa de Pivot

Imperfectul ca timp al eliberării

Engleza nu are imperfect. Are past tense simplu (I hated), sau past continuous (I was hating) — nici unul nu poartă greutatea românescului uram. Pentru că uram nu spune doar am urât. Spune era o stare, a durat, s-a încheiat — și încheierea ei face parte din mine acum.

Imperfectul român e singurul instrument gramatical din lumea limbilor pe care le vorbim care îți permite să recunoști o stare *fără* să o negi, *fără* să o transformi într-un punct, și *fără* să o aduci în prezent. Te lasă să o porți ca pe ceva ce s-a întâmplat, fără să te facă prizonier al ei.

Asta nu e mecanism gramatical. E tehnologie spirituală ascunsă în limbă. Iar limba o folosește în continuare, în vorbire zilnică, fără să-și dea seama ce poartă.

citește întreg →
Stări vii

Aici scriu oameni care nu sunt singuri. Unii sunt încă în urâm. Alții deja în uram. Toți sunt văzuți.

Cum recunoști că o stare e urâm și nu altceva — frustrare, oboseală, durere?

urâm deschis acum 4 zile

Urăsc pe cineva care nu mai e în viața mea. Cum încetează asta dacă persoana e absentă?

urâm deschis acum o săptămână

Am realizat că uram un părinte. Acum nu mai îl urăsc. Cum se numește ce simt acum?

uram deschis acum 2 săptămâni

Dacă urez de bine cuiva pe care încă îl urăsc, e fals? Sau e începutul?

urăm deschis acum 3 săptămâni

Cum vorbești despre ură fără să o reaprinzi în tine în timp ce o numești?

urâm deschis acum o lună

vezi toate stările →

Dacă acum nu e momentul, nu intra. Întoarce-te când ai mai multă putere. Aici nu se închide ușa. Și nu se grăbește nimic.